Se încarcă pagina ...

Inginerie si management in alimentatie publica si agroturism

 OBIECTIVE GENERALE:

·        dobândirea cunoştinţelor necesare în domeniul managementului fermelor agroturistice şi a unităţilor de alimentaţie publică, în contextul integrării României în UE;

·        dezvoltarea la viitorii specialişti a spiritului de responsabilitate şi autonomie faţă de abordarea şi rezolvarea unor proiecte şi activităţi din domeniul agroturismului şi alimentaţiei publice, în concordanţă cu stadiul actual şi necesităţile de dezvoltare a acestora în România;

·         identificarea, abordarea şi soluţionarea noilor probleme de cunoaştere din domeniul ingineriei şi managementului cu aplicaţii în agroturism, prin care să se asigure compatibilitatea acestui domeniu cu situaţia existentă în U.E. şi alte ţări dezvoltate;

·        inducerea la viitorii specialişti a capacităţii de sintetizare a cunoştinţelor acumulate în domeniul ingineriei şi managementului fermelor agroturistice şi de a sesiza direcţiile de dezvoltare ale specializării;

·        dezvoltarea unor abilităţi cognitive referitoare la evaluarea critică a rezultatelor cercetărilor teoretice şi experimentale, precum şi la formularea de alternative interpretative asupra rezultatelor respective;

·        aplicarea creativă a metodelor de cercetare, cu luarea în considerare a cerinţelor dezvoltării durabile a agriculturii şi managementului integrat al mediului;

 

OBIECTIVE SPECIFICE:

·        cunoaşterea şi însuşirea celor mai noi realizări în agricultura specifică fermelor agroturistice şi a unităţilor de alimentaţie publică, în special a problemelor legate de tehnica şi tehnologia producerii alimentelor ecologice, toate încadrate în conceptul păstrării valorilor culturale şi tradiţiilor satului românesc;

·        dezvoltarea competenţelor specifice şi complementare la viitorii specialişti;

·        pregătirea de specialişti în problemele managementului calităţii produselor alimentare şi sistemelor tehnice caracteristice ingineriei agroturistice, capabili să valorifice la nivel superior potenţialul agriculturii româneşti, să proiecteze, sa realizeze şi sa utilizeze acele echipamente tehnice care să confere eficienţă maximă, simultan cu protecţia riguroasă a consumatorilor şi mediului;

·        asigurarea la absolvenţi a cunoştinţelor necesare folosirii în activităţile de cercetare, doctorat,  producţie, informare şi administrare a ultimelor cuceriri din domeniul tehnologiei informaţiei.

     

ORIENTAREA ÎN CARIERĂ A STUDENŢILOR

            Perspectiva locurilor de muncă pentru absolvenţii programului de studiu este largă, cuprinzând posibilităţi de angajare precum:

• manageri sau angajaţi pe alte posturi în ferme agroturistice sau în unităţi de alimentaţie publică ;

• în activitatea de producţie directă a fermelor agroturistice ca patroni, acţionari sau specialişti;

• în învăţământul de specialitate pre-universitar şi universitar;

• manageri sau angajaţi pe alte posturi în fabrici pentru echipamente tehnice specifice activităţii fermelor mici şi mijlocii, capabile să asigure o productivitate ridicată a muncii, în contextul unei agriculturi durabile;

• în societăţi care se ocupă cu consultanţă şi expertize tehnice privind impactul sistemelor tehnice asupra mediului agroturistic;

• în unităţi de audit şi acreditare a ingineriei şi managementului specifice agroturismului;

• reprezentanţe comerciale şi consultante tehnice;

• în oficii şi birouri axate pe efectuarea studiilor de impact, necesare firmelor pentru obţinerea avizului de mediu;

• în instituţii cu atribuţii în agricultură, mediu şi turism (direcţii agricole, oficii de consultanţă, agenţii agroturistice);.

 

BAZA TEHNICO-MATERIALA

Programul de studiu îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui sediu nou, modern dat in folosinta la 1 decembrie 2007  

 

Spatiul de invatamant aferent programului de studiu este reprezentat de:

·        8 AMFITEATRE dupa cum urmeaza:

-          amfiteatrul nr. 10 cu o capacitate de 180 de locuri (in suprafata de 560 m2 );

-          amfiteatrul nr. 20 cu o capacitate de 187 de locuri;

-          amfiteatrul nr. 21 cu o capacitate de 132 de locuri;

-          amfiteatrul nr. 33 cu o capacitate de 300 de locuri (in suprafata de 800 de m2);

-          amfiteatrul nr. 39 cu o capacitate de 187 de locuri;

-          amfiteatrul nr. 43 cu o capacitate de 187 de locuri;

-          amfiteatrul nr. 44 cu o capacitate de 190 de locuri. 

·        AMFITEATRELE au urmatoarele dotari:

-          Videoproiector;

-          Retroproiector;

-          Sistem audio-video de inalta performanta HITACHI;

-          Laptop ACER 5720;

-          Tabla WHITE BOARD;

-          Flipchart. 

·        12 LABORATOARE SI SALI DE SEMINAR DOTATE CU:

-          Videoproiector;

-          Sistem audio-video de inalta performanta HITACHI;

-          Laptop ACER 5720;

-          Tabla WHITE BOARD;

-          Flipchart. 

·        TOATE INCAPERILE DIN CLADIRE BENEFICIAZA DE: 

-          Sisteme de monitorizare audio-video;

-          Sistem antiincediu si antiefractie;

-          Sistem de incalzire prin pardoseala;

-          Sistem de aer conditionat cu filtre de ionizare;

-          Internet

-          Telefonie fixa.

Din cele 12 laboratoare, exista laboratoarele specifice programului de studiu. Astfel,

·        Laborator de “Resurse agroturistice“;

·        Laborator de “Construcţii agroturistice“;

·        Laborator de “Marketing Agroturistic“;

·        10 VITRINE IN CARE SUNT EXPUSE: costume populare, ceramica, machete de pensiuni, sculpturi in lemn, icoane, tesaturi si alte obiecte populare din cele mai importante zone etnografice din tara: Bucovina, Maramures, Valcea, Sibiu, Buzau, Neamt, Covasna, Vrancea, Gorj, Ilfov.

·        Cantina universitatii unde studentii efectueaza stagii de practica la disciplinele de “Tehnologia restaurantelor“. Trebuie precizat ca, masteranzii au acces aici dupa ce in prealabil au fost efectuate analizele medicale.

·        Centru Propriu de Practica la Bran, Sat Predelut cu urmatoarea baza materiala:

-       8 camere cu grup sanitar propriu;

-       Sala de seminar cu capacitatea de 24 de persoane ;

-       Bucatarie

-       Sala de mese

-       Centrala termica proprie

-       Internet

-       Telefon fix

-       Televizor  in fiecare camera

-       Cablu TV

-       Spatiu verde

Centrul de practica are capacitate de cazare de 24 de studenti

Pentru efectuarea deplasarilor studentilor in centrele de practica si pentru efectuarea unor vizite si deplasari in scop didactic, Programul de MasterMANAGEMENT IN AGROTURISM ŞI ALIMENTAŢIE PUBLICĂ are achizitionate mijloace de transport proprii. Astfel la nivelul acestui program exista :  

1 AUTOCAR nou , modern, marca MERCEDES  cu o capacitate efectiva de 50 de locuri;

1 MICROBUZ, nou , modern cu o capacitate de  21 locuri.

            Precizăm că acest program de studiu beneficiază de echipamentul şi materialul didactic specific fiecărui tip de laborator şi disciplină.

            Cerinţele normative ale programului de studiu sunt acoperite atât ca asigurare de spaţii, cât şi ca echipamente specifice

 

 

Tradu/Translate

Evenimente


 

 

 

 

Statistici

Vizite unice:
53305
Hituri:
630258
Vizitatori online:
2